Pentalogul clipei..5..Risk!!!
martie 16, 2007
Daca ar fi sa-l citez pe Shaw…situatia ar suna cam asa: “Get what you like OR you gonna like what you get“…si de ce sa ne complacem la ceva ce este simplu, aproape cand putem sa riscam pentru mai mult. Dar acest “mai mult” ar trebui sa aiba niste limite pentru a nu da nas in nas cu lacomia sau dependenta.
PR Yourself…implica risc. Riscul de a nu reusi, de a nu fi placut, de a nu intelege pe cei din jurul tau, de a esua acolo unde ar trebui sa cuceresti… si acestea sunt doar niste exemple in treacat…
Eu stau si ma intreb: Oare unde m-as opri de la risc? Din punct de vedere profesional. Caci cu cat urci mai mult in ierarhie, cu atat riscurile cresc. E normal , sunt interrelationte si sunt direct proportionale. Oare mi-ar risca viata pentru un job?
Ipotetic. Daca ati lucra pentru echipa de PR a presedinte si ati fi amenintat cu moartea daca nu inserati anumite greseli capitale in campania electorala…ce ati alege: viata sau job-ul? Ce riscati? Caci pana la urma e o moneda cu 2 parti…nici una favorabila!
Un job – chiar el si in PR – nu inseamna pentru mine nimic comparativ cu viata! Dar nici nu mi-as permite sa insel pe cineva – asa ca as demisiona si as pleca pe o insula departe (asta daca as considera ca amenintarile sunt reale)!
Suntem intr-un gand. De multe ori ma gandeam daca mi-ar placea un job in SRI sau in securitate. Suna foarte interesant, iar filmele americane dezvolta un simt nemaipomenit de curiozitate fata de acest domeniu. Dar totul se opreste la problema alegerii. Si nu as da libertatea pentru nimic in lumea aceasta. Libertatea de a fi eu, de a ma plimba unde vreau cand vreau, libertatea de a trai fara a-ti fi frica de nimic.
In primul rand nu as ajunge vreodata sa lucrez pentru presedinte tocmai pentru a evita astfel de situatii. Dar daca ar trebui sa aleg, cu siguranta..as merge pe viata mea!
Niciodata nu spune niciodata. Viata iti va dovedi intotdeauna contrariul..ca o mica lectie.
Uite ieri am riscat…cel mai mult si am facut body jumping. A fost uimitor si din moment ce sunt aici, in fata calculatorului…inseamna ca am supravietuit. Mai mai sa imi iasa ochii din cap, dar sentimentul a fost unic, magnific, plutitor…
de neuitat.
Invit pe toti…sa incerce sa-si depaseasca temerile cele mai ascunse.
E superrrrrrrrrrrr. Am incercat si eu in America si intr-adevar nimic nu se compara cu sentimentul caderii in neant, al plutirii si a fricii ucise.